vineri, 13 martie 2015

CĂLMĂŢUI - nume din Bărăgan ce se identifică şi cu localitatea Smeeni

Călmățuiul este numele unui râu din partea de sud-est a României ce străbate județele Buzău şi Brăila înainte de a se vărsa în Dunăre. El izvorăște din zona mlăștinoasă, delimitată de Municipiul Buzău şi comunele Stâlpu, Costeşti şi Țintești. Raul Călmățui are lungimea de 145 km, suprafața bazinului său hidrografic fiind de 820 km2.

Calmatuiul traverseaza toate cele 7 sate ale comunei Smeeni
Pentru locuitorii din Smeeni Călmăţuiul reprezintă "gârla", ce curge de când se ştiu ei pe aceste meleaguri. Iarna râul îngheaţă sau se umple cu zăpadă, primăvara când plouă mult se umflă şi uneori se revarsă peste maluri şi inundă anumite suprafeţe de teren, vara de cele mai multe ori seacă, iar toamna, dacă nu plouă mult, îşi urmează cursul normal către bătrânul fluviu, Dunărea.

Pentru copiii de astăzi, mult prea "ocupaţi" cu jocurile pe calculator, nu este altceva decât o apă curgătoare care trece pe lângă Smeeni şi care uneori mai îi îndeamnă şi la pescuit sau în cel mai fericit caz, îi mai aduna pe lunca din jur la câte un meci de fotbal. Pentru copiii de altădată din Smeeni, Călmăţuiul era locul unde se strângeau vara şi îşi petreceau amiezile toride la scăldat şi la prins peşte.


Pentru oamenii mari din Smeeni, acest râuleţ îi ajută uneori vara la irigarea terenurilor agricole sau la adăpatul animalelor, dar şi la petrecerea unor momente frumoase şi relaxante în sânul naturii, pescuind sau ascultând susurul apei şi amintindu-şi de anii copilăriei.


In fiecare an, la sfârşitul iernii râul, vecin de secole cu cei care au locuit şi locuiesc în Smeeni se pregăteşte să întâmpine surâsul primăverii.
După ce o iarnă întreagă a adăpostit în albia sa zeci de tone de zăpadă, odată cu creşterea temperaturilor şi topirea zăpezilor, Călmăţuiul își reia cursul său normal. Mai mult decât atât, apa scursă din sat, alimentează albia acestuia, iar în unele locuri  poate ajunge şi la un metru şi jumătate adâncime. Imediat ce dă colţul ierbii pescarii amatori încep a se strânge pe maluri şi în încercarea de a-şi umple timpul liber cu pasiunea lor. Peştele în această perioadă se lasă de cele mai multe ori foarte mult aşteptat, mai ales datorită faptului că acum râul este destul de „nervos". Ici colo pe lunca din jurul albiei sale, încep sa apară câte o vacă sau un cal la păscut, dar şi păsările sătenilor ce au casele în apropiere. Odată ce iarba creşte, iar întreaga luncă a Călmățuiului prinde culoarea verde, peisajul devine unul fantastic, plin de viaţă şi cu greu te mai saturi privindu-l in zare.

Uneori primăvara Călmățuiul nu este chiar aşa de prietenos cu cei din Smeeni. Ploile abundente  aduc de cele mai multe ori şi inundaţii, mai ales in zona târgului de la Smeeni dar şi în satul Moisica.






In primăvara anului 2014 pe malul Călmăţuiului s-a plantat o perdea de salcâmi care în timp, se speră că va apăra localitatea de viscolul şi nămeții iernilor din ce în ce mai vitrege în această parte de Bărăgan. Iată că poate peste ani, râul Călmăţui va avea un vecin necesar, această mică pădurice care poate îi va purta şi numele.



Pasionaţii de pescuit sunt cei care pot fi văzuți în fiecare vară, atunci cand sunt in vacanţă sau în concediu, pe malul râului de dimineaţa până pe înserate. Sunt încrezători că aici pot prinde peşte, deşi uneori cei mai mulţi se "laudă" doar cu câţiva peştişori pe fundul unei găleţi sau sacoşe. 

Din nefericire, in zilele caniculare ale verii apa pe Călmăţui scade foarte mult şi nu puţine au fost verile în care râul a şi secat.



Valea Călmățuiului este suprafața de teren din jurul râului, care la Smeeni se întinde pe zeci de km pătraţi. Aceasta este ocupată în cea mai mare parte de păşune dar şi de terenuri agricole. Producţia agricola de pe terenurile din jurul râului nu este prea strălucită, mai ales datorită solului care este puţin fertil, agricultorii apelând de cele mai multe ori la soluţii de fertilizare artificială pentru imbunatatirea productiei.  

Aproape în fiecare vară, în unele locuri de lângă sat şi din apropierea Călmățuiului, au început sa apară "plantaţii" întregi de ciulini care umbresc peisajul şi micşorează mult din suprafața destinată păşunatului animalelor. In aceste zone in urma cu câţiva ani au fost îngropate tone de gunoi iar în locul lor au apărut aceste pădurici de ciulinii, care sunt atât de deşi încât ai putea sa te rătăcești prin ei.

Cu siguranţă ar fi multe de povestit despre Călmăţui, şi bune şi mai puţin plăcute. Cert este că acest nume este strâns legat şi de Smeeni. Dovada stau denumirea de "Valea Călmățuiului" dată formaţiei de colindători din Smeeni, unică în ţară, dar şi numele sărbătorii comunei Smeeni, Florile Călmățuiului, care anul acesta (2015) va ajunge la cea de a treia ediţie.

Alte informatii despre Calmatui puteti gasi si aici: 
http://dev.adworks.ro/natura/situri/367/Valea-Clmuiului.html





Niciun comentariu:

Cele mei citite stiri